Trucuri pentru silueta plus size
27 iunie
Cu siguranță nu toate dintre noi avem o siluetă așa cum ne-am dori și, cu toate că facem eforturi, uneori rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor noastre. Însă asta nu ne împiedică să arătăm bine.
Cum să te îmbraci dacă ai o siluetă plus size? Îmbracă încrederea! Pentru că dacă ai încredere, îți cumperi hainele care ți le dorești și care crezi că ți s-ar potrivi, atunci îți stă cel mai bine.
Cu siguranță și eu mai am mult de lucrat la capitolul acesta. Mereu spuneam: voi slăbi și atunci îmi voi cumpăra hainele care mi le doresc. Ei bine, am trecut și prin perioada când avut cu mai bine de 20 de kilograme în minus, însă nici atunci nu am învățat să am încredere pe deplină în mine. (Poate că despre istoricul dietelor pe care le-am ținut, cele care au funcționat și cele care nu, vorbim într-o altă postare.) Așa că m-am decis să învăț să-mi dedic mai mult timp mie, să îmi aleg hainele care îmi plac și să le și port, nu doar să le cumpăr...
Am învățat și câteva trucuri care să mă ajute:
- Pantofii cu toc
- Poartă haine deschise la culoare
Pentru că noi arhitecții iubim negrul, în ținuta de azi am ales să port totuși o cămașă neagră cu umerii goi cu o pereche de pantaloni albi, geanta roșie, rujul și accesoriile completându-mi ținuta.
- Alege croiala și mărimea care ți se potrivesc
- Poarta lenjerie modelatoare
Dacă ai un eveniment important și dorești să porți rochia mult visată, alege să porți o lenjerie modelatoare. Îți va pune în evidență formele și te va face să ai mai multă încredere în tine.
- Sportul, dieta echilibrată și somnul
Voi ce trucuri cunoașteți?
Kisses,

and Instagram - @arhancafratila
0 comentarii