Primavara cu Bonprix si Pinkbasis

20:12


Vremea s-a încălzit, razele soarelui ne mângâie, vântul adie, ziua se măreşte din ce în ce mai mult, suntem mai fericiţi.
Ador primăvara! Abia aştept să văd pomii înfloriţi, parcurile pline de copii în timp ce păsările îşi fredonează cântectul. Abia aştept să-mi beau liniștită cafeaua la o terasă într-o zi de weekend, observând oamenii din jur. Îmi aduc aminte cu bucurie și liniște de perioada de studii din Sevilla, când serile de primăvară mă plimbam prin centru și ne bucuram de tot ce ne oferea orașul. 
                                                                                ***

Îmi place primăvara pentru că nu mai trebuie să mă îmbrac gros și să am o grămadă de straturi de haine pe mine, așa că astăzi vă propun o ținută lejeră și cochetă de primăvară. 
Poate nu v-am spus, însă comanda făcută recent de pe Bonprix mi-a ajuns acum o săptămână. Mi-am comandat o pereche de pantaloni negri eleganți, puloverul acesta bej care e dintr-un material super moale și e foarte lejer și două articole de lenjerie intimă. Plănuiesc să mai plasez o comandă în următoarele zile, însă nu mă pot decide doar la câteva articole. Sunt foarte mulțumită de calitatea produselor lor și de serviciile lor. De ce zic de serviciile lor? Pentru că mi-am comandat o fustă care îmi plăcea foarte, foarte mult, însă îmi era mult prea mică, așa că am returnat-o. Îmi era puțin groază de returnare sincer, pentru că nu returnasem nimic niciodată. Procesul a fost foarte ușor. Am pus coletul la poștă, iar banii îmi vor fi returnați în cont. 

Un alt colet ce mi-a ajuns recent este de la Pinkbasis.com de unde mi-am comandat două perechi de cizme peste genunchi. Perechea din postarea aceasta, fără toc și încă o pereche cu toc pe care o să vi-o arăt curând. Îmi plac mult pentru că sunt foarte comode și materialul din care sunt făcute se comportă foarte bine și e calitativ chiar dacă nu sunt din piele. La cele fără toc mi-am comandat mărimea 8.5 și la cele cu toc, mărimea 8. 

Și pentru că luna martie abia a început, vă doresc o primăvară frumoasă! 
Nu uitați să dați like paginii de facebook Anca Fratila pentru că se desfășoară două concursuri cu premii super interesante și pentru că veți fi mereu la curent cu tot ce e nou!


Follow me on Facebook - www.facebook.com/ancafratilablog
and Instagram - @arhancafratila

You Might Also Like

1 comentarii